Simona Halep a ajuns una dintre cele mai importante jucătoare din circuitul WTA, astfel că își permite acum să atragă atenția și asupra unor lucruri care nu ar fi în regulă. Cum ar fi, de exemplu, programarea unui meci al fetelor la miezul nopții, așa cum a fost cazul partidei pe care a susținut-o în turul secund de la Australian Open cu Jarmila Gajdosova.
Simona Halep, nefericită cu programarea de la Australian Open. Ce a declarat românca după partida cu Jarmila Gajdosova, jucată o bună parte după miezul nopții la Melbourne