După ce anul trecut clubul Universitatea Craiova a organizat mai multe partide demonstrative în liceele din Bănie, azi, de la ora 11:00, o parte din echipa Științei a fost prezentă la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Jucătorii Craiovei au făcut spectacol împotriva unei echipe a facultății, la final punctele fiind împărțite, partida încheindu-se la egalitate, scor 9-9.
Pentru Universitatea au evoluat Bornescu, Merlier, Șoavă, Bușu, Ologu, Nechifor, Crăciun, Firțulescu, Buleică, Baird, Dilevski, Rose, Stângă și Gane. A fost prezent și Josh Mitchell, însă nu a evoluat, acesta fiind diagnosticat cu pubalgie. Spre deliciul celor 1.000 de fani, care au făcut galeriei și au scandat împotriva rivalei Dinamo, în repriza a doua, Florin Șoavă, care a jucat mai mult portar, a luat o valiză și s-a plimbat cu ea pe teren. „Nu e valiza lui Gigi, e cu praz. Tot am început noi așa de dimineață această partidă demonstrativă și ne-au adus de mâncare băieții. E încântător să vezi că la asemena acțiuni se strâng în jur de 1.000 de fani și sper să se întâmple așa la toate facultățile pe care le vom vizita. Am pregătit tactica pentru meciul cu Dinamo, cu mine în poartă, iar Bornescu fundaș central. I-am și zis lui Borcea că se apropie meciul și o să plece supărat din Craiova", a declarat Florin Șoavă.
Portarul Mircea Bornescu a explicat că s-a simțit ciudat după ce 13 colegi de-ai săi au fost convocați la loturile naționale și noroc cu acțiunea de astăzi. „Noroc că ne-am adunat aici cu b