Revenită de la Tașkent, unde a cucerit primul titlu WTA din carieră, Sorana Cîrstea (39 WTA) a sărbătorit succesul alături de părinți, Liliana și Mihai, și de fratele său Mihnea. „Cum a sosit, ne-a făcut cinste în oraș. Ca premiu pentru acest titlu îi vom lua un ceas, îi plac foarte mult", ne-a mărturisit mama jucătoarei antrenate de Alina Tecșor. Elevă în clasa a XII-a la o clasă de handbal a Liceului Constantin Brâncoveanu din Târgoviște, „Sori" se va concentra la anul nu doar pe tenis, ci și pe examenul de Bacalaureat pe care-l va susține în luna mai.