Ciprian Marica este încrezător în șansele de calificare ale Stuttgart-ului. Atacantul șvabilor și-ar fi dorit să întâlnească o echipă care nu este din România, însă vrea să elimine Timișoara. Marica a apelat chiar și la sfaturile lui Mircea Lucescu, fostul adversar al bănățenilor.
"Este un meci special pentru mine. Nu mi-am dorit să joc cu o echipa românească, dar trebuie să o fac. Am venit cu gândul să mă calific în grupe și să obțin la Timișoara un rezultat bun care să ne facă meciul din retur mai lejer. M-am accidentat în timpul meciului cu Ungaria, nu am simțit în timpul meciului pentru că eram încălzit, dar am un hematom pe un mușchi. Am vorbit cu Mircea Lucescu și i-am cerut niște sfaturi personale pe care sper să le pun în practică mâine. Sunt mai mulți jucători pe care îi știu de la echipa națională și cu care mă voi întâlni, sper să câștige cei mai buni, adică eu și echipa mea", a spus internaționalul român
„Sper să câștige cei mai buni, adică eu și echipa mea!”