Jurnaliștii francezi spuneau că arena lui Bordeaux nu a mai fost așa plină decât la derby-urile cu Olympique Marseille. Românii prezenți s-au făcut auziți, deși au fost în inferioritate numerică. Stade „Chaban-Delmas", fostul Parc Lescure, cum mai e cunoscut. Meci de Ligă. Francezii vin cu o jumătate de oră înaintea meciului, când ai noștri sunt de mult la stadion.
Arena e aproape plină, așa că, din cele 35.000 de locuri, în preajma meciului mai sunt goale doar 10 la sută, și acelea din motive de securitate impuse de UEFA. Fapt rarisim pentru Bordeaux. „Doar o dată pe an, la meciul cu Marseille, stadionul e plin ochi datorită rivalității. S-ar putea ca și cu Chelsea să se mai umple dacă rămânem cu șanse de calificare până atunci", ne explică un jurnalist local.