Marius Lăcătuș vrea ca roș-albaștrii să-și recapete, începând din retur, renumele de „viteziști", pe care și-l câștigaseră pe vremea când actualul tehnician îmbrăca tricoul cu numărul 7 al „militarilor".
Deși Gigi Becali sugerase la un moment dat că vrea ca Andrei Ionescu să fie folosit ca și coordonator de joc, Lăcă a ținut să explice că acest post nu mai există în viziunea lui. „Haideți să lămurim odată pentru totdeauna care e problema coordonatorului de joc, că văd că toată lumea mă întreabă de ce nu avem coordonator. Poate nici nu avem nevoie. Eu vreau ca toți jucătorii să fie decisivi. Spuneți-mi, Barcelona ce coordonator de joc are? Vă spun eu. Fiecare mijlocaș, în momentul în care are balonul la picior, trebuie să fie coordonator de joc. Asta vreau eu de la Steaua", a explicat „Fiara", care spune că această filozofie nu este deloc una nouă.
„Eu doar aplic ceea ce am învățat de la domnii Ienei și Iordănescu, care ne spuneau mereu acest lucru. Dacă vreți să știți, Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu un singur jucător de picior stâng, Bölöni, și nu cred că s-a văzut acest lucru", a mai spus tehnicianul în vârstă de 45 de ani.