Deși nu este un derby, gorjenii luptându-se doar pentru evitarea retrogradării, situația dintre cele două tabere este destul de fierbinte.
După ce le-au promis că le vor pune baza de pregătire la dispoziție pentru a efectua antrenamentul oficial, pe ultima sută de metri gorjenii i-au trimis pe roș-albaștri să se pregătească pe o arenă județeană de Liga a IV-a. În orașul lui Brâncuși, steliștii au fost întâmpinați cu răceală, însă nu de suporteri, ci de oficialii gorjeni. Ajunsă ieri în Târgu Jiu, după o noapte petrecută la Vâlcea, trupa lui Stoichiță a cerut să efectueze antrenamentul de aseară pe arena unde se va disputa și partida de astăzi.