Naționala României ține la tradiție. „Stejarii" au învins sâmbătă, în returul barajului pentru Cupa Mondială, Uruguay cu 39-12 (21-0), obținând ultimul bilet pentru Noua Zeelandă.
Elevii lui Steve McDowell și Romeo Gontineac au arătat determinare, hotărâre și multă ambiție. Acestea au fost amestecate perfect în forța pachetului de înaintare care și-a plimbat cum a vrut adversarii pe teren. Dar și în șarjele îndrăznețe pe treisferturi. Fundașul Iulian Dumitraș (28 de ani) este unul dintre artizanii succesului României. Colosul de 1,91 m și 105 kg a dat siguranță liniei de fund a României, a avut șuturi inspirate și a găsit perfect zonele neacoperite din defensiva adversă. Prin intermediul telefonului, ProSport l-a prins aseară pe Iulian chiar când se reîntoarcea acasă. În Franța.
Felicitări Iulian...
A existat o presiune imensă pe toată echipa, o presiune care de două-trei săptămâni s-a tot adunat. Pentru noi începutul meciului a fost momentul pe care îl așteptam, în care puteam să ne descătușăm, să scăpăm de toate acele îndoieli și gânduri, să jucăm ce știm mai bine și să obținem calificarea.