Calificarea roș-albaștrilor în Champions League a fost întâmpinată cu mare fast de întreaga suflare stelistă. Imediat după fluierul de final al partidei, jucătorii Stelei s-au prăbușit pe teren de fericire, acompaniați de superbul foc de artificii, de scandările de bucurie ale suporterilor și atât de de doritul imn al Ligii Campionilor. Fotbaliștii au zăbovit câteva minute pe teren, mulțumindu-i galeriei pentru susținerea acordată în timpul partidei și apoi s-au retras la vestiare, unde, timp de o oră, au celebrat a treia calificare în Ligă pe fondul sonor al manelelor. Euforici, steliștii au bătut din palme, au cântat și au scandat: „Din nou în Ligă!". A urmat o veritabilă baie cu șampanie, fotbaliștii stropindu-se din plin și felicitându-se reciproc pentru performanța obținută.