Steaua pierdut meciul cu Dinamo, după patru ani de așteptare echipa lui Rednic a reușit prima victorie în fața "roș-albaștrilor" din 2011 încoace. În aprilie 2011, Torje aducea victoria dinamoviștilor, chiar în Ghencea, 1-0, după un gol marcat cu capul. Absențele, dar și situația prin care trece clubul patronat de Gigi Becali, și-au pus amprenta asupra jocului elevilor lui Rădoi, iar imaginea Stelei a părut mai mult decât neclară. Se pune chiar problema ca echipa lui Rădoi să rateze play-off-ul, după o perioadă de trei ani în care a dominat autoritar competiția internă. Șansele ca acest lucru să se întâmple sunt destul de mici, totuși, judecând după programul avut, nimic nu pare imposibil.
Steliștii își joacă tot sezonul în următoarele patru etape! Program infernal, iar campioana nu-și mai permite niciun pas greșit. Ce meciuri urmează