Cu câteva ore înaintea debutului turneului amical „Trofeul Carpați", Steluța Luca s-a alăturat lotului reprezentativ de la Cluj. Nu însă pentru a evolua, ci doar pentru a anunța oficial că renunță definitiv la națională.
Steluța Luca a depus încă de pe 26 iunie o scrisoare la FRH prin care și-a anunțat retragerea, din cauza durerilor la spate. Dar abia ieri decizia ei a devenit definitivă și irevocabilă. „Am anunțat retragerea înaintea Jocurilor Olimpice și am sperat că voi putea ajuta acum, la Europene, dar sănătatea nu-mi permite. E prea mult efort. După un meci am nevoie de două-trei zile de repaus. Mulțumesc antrenorului Radu Voina și federației că m-au înțeles, dar și că mi-au fost alături în toți acești ani, cu bune și cu rele. Regret că trebuie să spun stop", a declarat, cu ochii în lacrimi, fostul căpitan al naționalei.