Deși se află pe locul 12, o poziție aparent liniștitoare, Universitatea Craiova are un avans de doar patru puncte față de Pandurii, echipa aflată pe primul loc retrogradabil, iar o victorie cu Inter Curtea de Argeș este obligatorie pentru elevii lui Wotte.
De partea cealaltă, nici cei de la Internațional nu-și permit vreun pas greșit, oaspeții de astăzi clasându-se pe locul 14, ultimul care asigură prezența în Liga I și în sezonul viitor.
Importanța partidei de astăzi a fost subliniată de olteni cu câteva zile înainte, oficialii Științei cerând schimbarea a doi dintre arbitrii desemnați inițial să conducă acest meci motivând că aceștia s-ar afla în conflict de interese.
Învinși fără drept de apel în etapa precedentă de Unirea Urziceni cu 4-1, oltenii anunță că un eventual succes cu Inter Curtea de Argeș ar readuce formația pe făgașul normal.
"Sunt supărat. Am început cu stângul, echipa a pierdut cu 1-4, dar am întâlnit o formație foarte bună, organizată, cu jucători de valoare și asta s-a văzut în teren. Păcat! Noi trebuie să ne câștigăm meciurile noastre, cu Internaționalul sâmbătă și totul va fi în regulă, deci trebuie să ne concentrăm pentru acest meci. Până la vară voi fi delegat, abia atunci voi decide cu patronul ce funcție vom decide să ocup", a spus Trică.
În tur, oltenii s-au impus cu 1-0.
Știința se scufundă!** Craiova – Inter Curtea de Argeș 1-3