Pe Șoseaua Ștefan cel Mare „Fata Morgana" are nume. Liga Campionilor e visul „câinilor" de când se știu. Pe acest final de campionat se conturează mai clar decât oricând. I se văd formele, chipul, detaliile. E mai aproape chiar decât a fost în pauza aceea nebună a meciului cu Lazio. Victoria Urziceniului la Galați a sporit miza derbyului de șase puncte cu Timișoara. Tribunele s-au umplut devreme și au fremătat în permanență. Un stadion în alb și roșu plus semnul tradițional că în „Groapă" e meci mare: pacienții cât de cât valizi și cadrele medicale ale Spitalului de Urgență, strânși ciorchine la balcoane. Decibelii prăvăliți dintr-o stație de amplificare prea puternică pentru un stadion atât de mic transformaseră oricum totul în terapie intensivă. 300 de timișoreni, restul „spartani" Dedicație pentru Marius Niculae care a împlinit 28 de ani săptămâna trecută, prezentare în stil de mare echipă cu prenumele strigat de crainic și numele dat ca răspuns de întreg stadionul, plus trimiterea totuși exagerată la Anfield Road și „You'll never walk allone". Așa a încercat crainicul să electrizeze stadionul. Totuși tot neaoșul „Timișoara, m... Timișoara" a avut mai mult succes. Un grup de 300 de „violeți" veniseră să țină piept dușmanilor de-o viață și să asiste la o victorie istorică. Confetti, torțe, stegulețe, fumigene, fulare și scandări. Atmosfera de meci mare. Tribunele au aruncat mănușa și cu bannerul din dreptul peluzei Cătălin Hâldan, al cărui spirit fusese invocat: "În Ghe