Cu cele trei puncte în buzunar, „Lippi" consideră că Steaua a revenit serios în lupta pentru primul loc. Evoluția întregii echipe l-a adus pe Stoichiță într-o stare de euforie, nemaivăzută în ultimul timp!
Domnule Stoichiță, cum analizați această victorie?
Am câștigat fără jucători de bază, asta ne dă încredere în lupta pentru titlu. Îi felicit pe cei de la Brașov pentru atitudine, e bine că fac așa contra Stelei, pentru că așa ne antrenăm și devenim mai buni. Îmi felicit jucătorii pentru inteligență și pentru că au suferit pe teren.
Pe final, la mijlocul terenului, Steaua a avut doi jucători neexperimentați...
Așa este, și chiar vreau să-i felicit! Îl felicit pe hulitul Tudose, care s-a descurcat excelent pe un post de mijlocaș central, unde e foarte greu, e un post-cheie. Am avut pe teren și un junior, pe Iacob, de la echipa a doua. Am mai avut emoții atunci când l-am introdus pe Iacob pe teren, însă prestația lor m-a mulțumit...
Stoichiță îi taxează pe suporteri: **”Unii nu ne iubesc”