Horia Tecău este nevoit să lase hainele obișnuite și să treacă la frac. A intrat într‑o lume selectă, greu accesibilă. I s-au deschis toate ușile, poate participa la fiecare festin, impune respect. Cam așa s-ar traduce participarea într-o finală la Wimbledon, fie și de dublu. Un lucru e cert, iarba londoneză i-a schimbat destinul.
Horia pare un personaj calm, introvertit, dar și hotărât. Așa l-am întâlnit ieri pe noul star al tenisului românesc, aflat într-o scurtă perioadă de relaxare, la Constanța. Deși încearcă să se detașeze puțin de tenis după un sezon încărcat, cu patru finale (n.r. - primele trei câștigate), gândurile îi sunt tot la joc. Traversează cel mai bun moment al carierei, freamătă și pare că vrea să revină rapid pe teren. Un lucru este evident, vrea să profite la maximum de forma sportivă în care se află.
Super FOTO Horia Tecău! Mândră corabia, meșter cârmaciul