Nu-i dai 60 de ani și zici că e un amestec de Don Johnson cu George Motoi și Armand Assante. Unii îi spun VoinEa. Nu-l deranjează și chiar se amuză. De fapt, mai toți i se adresează așa. Chiar și președintele Cristian Gațu. De fapt, el e Radu Voina. E din locul Turnului cu Ceas, al Bisericii din deal sau al Scărilor acoperite. Adică din Sighișoara. Ar urca pe scări până la etajul al treilea al sediului ProSport din București, dar îl invităm cu liftul. Primit în redacție cu ropote de aplauze, poate cel mai bun antrenor român din extrafotbal pe 2010 pare stânjenit de atenția ce i se acordă. Textele colegilor rămân neterminate, calculatoarele iau poziția de stand-by și plasmele tac. Pentru că toată lumea se adună în jurul lui Voina ca într‑un time-out decisiv din minutul 58! Și-l atacăm. La un pahar de șampanie, cu un ochi aruncat pe paginile întâi - „chiar nu credeam că putem lua fața fotbalului", spune el - și cu privirea aruncată spre ceas. Tipul impresionează. Prin eleganță, rafinament și modestie. „Nu e meritul meu bronzul ăsta... ce-o fi o fi...", frapează el. Ce a mai ieșit... vă lăsăm să degustați în cele ce urmează...
Ați reușit să vă odihniți de când ați revenit acasă?
Nu prea. Luni seara m-am pus la somn pe la ora 1:00, dar m-am trezit la ora 4:00. Sunt precum pușcăriașii, care se trezesc devreme.
Ce reprezintă această medalie pentru d-voastr
Super interviu Radu Voina!** „Nu e meritul meu bronzul ăsta”