Oltchim Rm. Vâlcea s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor, după ce a obținut a patra victorie în Grupa C, 27‑26 cu Itxako. Campioana României a ajuns, așadar, pentru al treilea an consecutiv în această fază a competiției.
Accederea trupei lui Radu Voina între primele opt echipe ale Europei nu s-a făcut însă fără emoții. Majoritatea vâlcencelor, în special cele care au făcut parte și din naționala prezentă la Mondiale, au resimțit încă eșecul din China. „Fetele au fost într-o groapă foarte adâncă, dar își revin de câteva zile. Au început să stopeze căderea și să urce", a spus „principalul" vâlcencelor.