Vorbește românește perfect, fără pic de accent, încât nici n-ai bănui că Șandor Kulcsar (dacă nu i-ai ști numele) este de etnie maghiară. Și din punct de vedere fizic stă bine, mai-mai că i-ai da dreptate când spune că ar mai fi putut juca încă doi ani peste cei 38 la care s-a retras în 2003, din campionatul Ungariei, unde a evoluat în ultimii 11 ani ai carierei.
Peste toate, fostul fotbalist Șandor Kulcsar are însă o poveste legată de numele defunctei Victoria București, fostul club al Miliției de pe vremea lui Ceaușescu. În vara lui 1988, FC Bihor câștiga Seria a III-a a Diviziei B și promova în „A", având în vârful Kulcsar cel mai eficace atacant din tot „B"-ul, cu 23 de goluri marcate. Tânăr, talentat, rapid, a declanșat imediat vânătoarea pentru semnătura sa. „A fost ceva interes și din partea Stelei, și a lui Dinamo, însă doar la nivel de vorbe. Cel mai repede s-a mișcat Victoria, care, glumind puțin, aproape că m-a răpit de la Oradea", povestește el.
Primul secretar al partidului i-a amenințat familia
„Imediat după ultimul meci, președintele nostru de atunci, Constantin Bigan, m-a luat deoparte și mi-a zis: «Fii atent, că te vrea Victoria. Mergem să ne întâlnim cu un emisar al lor». Când colo, emisarul, surpriză!, era șeful Miliției din Oradea. N-au fost amenințări, doar mi-a spus că oamenii de la București i-au trasat sarcină să mă contacteze și că ar fi bine să semnez pentru ei, că voi avea multe avantaje, chestii de-astea. Adevărul era că acolo chiar aveam șansa
SUPER REPORTAJ** Dorit de Steaua și Dinamo, a ajuns la echipa Miliției! Povestea incredibilă a maghiarului transformat în pui de dac