La noul stadion Național din Complexul „Lia Manoliu", e mare forfotă. Spre deosebire de alte dăți, când lucrările au înaintat cu lentoare din lipsa banilor și a unor schimbări de ultim moment făcute de Primăria Capitalei, acum se muncește la foc continuu.
Pătrundem în șantier prin intrarea dinspre Casa Fotbalului și ne întâmpină un paznic. De meserie e strungar, dar a ieșit la pensie, și, ca să-și rotunjească veniturile, stă de veghe o zi întreagă pe un salariu minim pe economie. „Am 25 de ani în strungărie. Acum stau și pe bani puțini. Muncesc 24 de ore cu 48. Ce să fac? L-au împușcat degeaba pe Ceaușescu, că făcea lucruri mai bune", se plânge el și se întoarce în gheretă.