Turneul celor patru Trambuline s-a încheiat în acest an cu o mare supriză, cu victoria austriacului Thomas Diethart. Necunoscut până în acest sezon, săritorul de aproape 22 de ani a acaparat toată atenția, îndreptată la debutul întrecerii spre alți potențiali învingători, Grigor Schlierenzauer sau Kamil Stoch.
Surpriză de proporții în Turneul celor patru Trambuline. Titlul i-a revenit unui săritor cu numai opt concursuri la nivel înalt