Startul a fost promițător, două șuturi expediate de Cernoch (2), respectiv Cristea (3) animând oarecum tribunele. Treptat însă, jocul s-a stins, și soarele primăvăratic din Copou a îndemnat mai degrabă la picnic decât la fotbal. Poli a apăsat pe accelerație în ultimul sfert de oră al primei părți, iar insistența gazdelor s-a concretizat în prelungirile primei reprize: centrare Miclea de pe stânga, cap Bâlbă pentru 1-0.