Lucescu junior nu mai e chiar junior. Răzvan a ajuns la 40 de ani, vârstă pe care antrenorul Brașovului o consideră „tocmai bună pentru a merge cu echipa în Cupa UEFA". Între două antrenamente ale „stegarilor" din Antalya, Lucescu fiul a dezvăluit pentru ProSport cine și ce i-a influențat cel mai mult viața. Cât a contat în viață faptul că Mircea Lucescu e tatăl tău? Înainte de a fi Mircea Lucescu, tata e tata. A contat ca orice părinte, la fel cum au contat și mama, și bunica mea, dar și alții. Nu îți închipui că dormeam mai liniștit știind că tata e Mircea Lucescu. Care a fost cea mai frumoasă perioadă a copilăriei tale? Cea în care stăteam la Hunedoara, 1977 - 1982. Plecaserăm din București, din aglomerație și stress, și descoperisem un oraș liniștit, în care puteam merge singur la joacă. Ai avut o copilărie fericită? Foarte. Dar nu am fost un copil special. Mă mai băteam și eu cu alții, mai uitam de lecții, eram normal. Și oarecum privilegiat, pentru că aveam mereu minge de piele, care nu se găsea pe piață, și toți copiii voiau să se joace cu mine. Artexul, cum se numeau mingile alea, a fost atuul copilăriei mele. Și totuși, nu-ți lipsea nimic? Îmi doream să fi avut o soră mai mare, care ar fi învățat foarte bine și i-ar fi mulțumit pe ai mei. Așa m-ar fi lăsat pe mine să joc fotbal toată ziua. Numai fotbal? Păi altceva, ce? Nu era internet, PlayStation, nu era nimic. Tinerețea a fost agitată? Mergeam în fiecare sâmbătă la discotecă, la Vox Maris. Mi-a plăcut distra