Cristi Tănase (foto) va face parte din lotul cu care România va aborda amicalul cu Turcia, de pe 11 august, conform unor surse apropiate selecționerului Răzvan Lucescu. Acesta va fi însă pentru stelist un test care va determina raporturile sale viitoare cu echipa națională.
Era de așteptat ca mijlocașul stelist să ia o pauză în ceea ce privește convocările la prima reprezentativă, după ce, în timpul turneului din Austria, a apărut în presă ca personaj central al unui subiect monden. Mai mult, nici evoluțiile sale la Steaua din acest început de campionat nu au fost unele convingătoare. După ce i-a lansat un ultim avertisment într‑un interviu acordat ProSport, selecționerul Răzvan Lucescu intenționa să nu-l mai convoace până când nu vedea la Tănase o evidentă schimbare de atitudine.