În urmă cu aproape un an, Steaua îl vindea pe Nicolae Dică, unul dintre fotbaliștii săi exponențiali, acesta fiind cumpărat de Catania. Steliștii făcuseră o afacere bună, ei bătând palma cu sicilienii pentru 2 milioane de euro.
Numai că există o problemă. Suma respectivă nu a ajuns nici până acum în conturile clubului din Ghencea, iar Gigi Becali a dat ordin conducerii Stelei să-i reclame pe sicilieni la FIFA! Patronul este nemulțumit de această situație, mai ales că, de curând, s-a confruntat cu aceleași probleme și în afacerea făcută cu saudiții de la Al-Hilal, care nu plătiseră la timp rata pe Rădoi. „Catania este în urmă cu două rate din suma de transfer a lui Dică și din cauza asta i-am chemat la FIFA pentru rezolvarea litigiului", a declarat ieri, pentru ProSport, Valeriu Argăseală.