Scăpat din colimatorul conducerii și al colegilor de la echipă, N''Doye a avut ghinionul sau norocul ca pe Aeroportul „Henri Coandă" să fie văzut ieri de marele actor Florin Piersic. Iar de aici și până la un show în toată regula n-a mai fost decât un pas.
Cunoscut pentru apetitul său de a face glume indiferent de locul în care se află, actorul a ținut să-l abordeze pe mijlocașul de culoare al lui Dinamo. Senegalezul a intrat în vizorul lui Piersic senior în timp ce se îndrepta spre check in. „Ce față are gagiul, zici că s-a rupt creanga cu el!", a fost prima remarcă a celui care l-a interpretat pe Mărgelatu''. Calvarul lui N''Doye a început când a fost luat de braț de „Mărgelatu''". „Am auzit că tu ești cel mai tare pe aici, că ești extraordinar, băiatule. Eu sunt actor, să vii la teatru să îți arăt niște filme, «Mărgelatu''», scuipătorule de semințe! Ce sămânță ți-aș scuipa ție...", și-a început maestrul discursul, în timp ce palmele îi cercetau fața fotbalistului.
"Pot să fac o poză cu dumneavoastră?!"
„Nu înțelegi nimic, nu?", l-a întrebat Piersic, moment în care Ousmane a răspuns sincer: „Nu!". „Știu, băiatule, știu... Tu nu poți înțelege nimic", a replicat actorul, în timp ce degetul mare se juca pe piercingul senegalezului. Speriat, dar în același timp mirat de bătrânelul din fața sa care îi tot punea întrebări, fotbalistul a cerut referințe la staff-ul tehnic, aflând de la unul dintre maseuri cine este Florin Piersic. „Pot face o poză cu dumneavoastră?", l-a întrebat N''Doye
Teatru cu Piersic și N”Doye!** „Ce față are gagiul, zici că s-a rupt creanga cu el”