Square Enix și studioul Eidos din Montreal au făcut o bucurie iubitorilor de jocuri stealth, lansând primul trailer din noul Thief, cel de-al patrulea titlu al seriei. Deși nu avem parte de secvențe de gameplay, trailer-ul fiind realizat în întregime din secvențe prerenderizate, imaginile de mai jos dezvăluie câteva detalii despre universul noului Thief, cum ar fi vocea personajului principal Garrett.