În ton cu celelalte echipe românești implicate în competiții europene în această săptămână, și Timișoara a avut un meci dificil în campionat. Prospețimea le-a lipsit din start bănățenilor, în condițiile în care Dusan Uhrin a mizat pe opt jucători care au evoluat și joi în returul cu Partizan. Paradoxal, Gloria a început extrem de curajos partida, cu Hora hărțuind în permanență apărarea gazdă, iar la centru Mărginean și Coroian au făcut legea. Totuși, fazele periculoase au fost puține, iar duelul pentru un loc la naționala mare dintre portarii Pantilimon și Tătărușanu s-a dus cap la cap, ambii arătând intervenții sigure de câte ori au fost solicitați. Singura diferență a fost că timișoreanul și-a permis un dribling în fața unui atacant advers, dar rămâne de văzut cât de apreciată va fi faza în ochii lui Victor Pițurcă. Cravașați de pe margine fără oprire de Uhrin, timișorenii au început să lege pasele și fazele abia pe final de repriză, dar Gigel Bucur a punctat doar la impresie artistică printr-o foarfecă.