Gloria Buzău este deja una dintre favoritele clare la retrogradare, după ce a mai bifat o înfrângere, 1-2 cu FC Timișoara, pe teren propriu.
Timișorenii au început în trombă partida, iar după doar trei minute au trecut în avantaj pe tabelă. Ex-clujeanul Goga a arătat că-și merită banii pe care i-a dat Timișoara pe el, și a deschis scorul după un go lsuperb. Pătrundere pe partea stângă finalizată cu un șut plasat, cu dreptul, la colțul lung al porții lui Mincă. În minutul 25, lucrurile devin clare la Buzău. Același Goga pătrunde pe partea stângă, centrează în fața porții, Mincă ratează intervenția, iar Rusic îndeplinește o simplă formalitate din 6 metri. 2-0 pentru Timișoara, rezultat care a rămas înscris pe tabelă și la pauză.