Alexa și Garcia ar putea fi cuplul de mijlocași centrali titulari ai Timi;oarei, dar cei doi mai au ceva în comun: un portret cu Iisus Hristos tatuat pe piciorul de bază al fiecăruia.
Când intră pe teren, grație chipului cu Mesia pe care îl poartă sub jambiere, imprimat în piele, Alexa se simte apărat de necazuri. „Tatuajul l-am făcut la Universitatea Craiova, acum cinci ani. Cred că acel tatuaj mă protejează. De aceea mi l-am și făcut. Chiar la asta m-am gândit, sincer. M-am gândit că o să mă ajute, și până acum chiar m-a ajutat", a explicat Dan Alexa.
Mijlocaș de creație, Garcia este „frate" cu Alexa în tatuaje religioase și are același chip al lui Hristos, doar că pe gamba stângă, pe piciorul cu care șutează. Liniștit din fire, cel puțin din ce a arătat până acum, argentinianul este convins că în meciuri Dumnezeu îi direcționează pasele. „Am imaginea lui Iisus Hristos pe picior, la fel cu cea pe care o are Alex (n.r. - Dan Alexa). Cu siguranță că acest portret m-a ajutat și mă ajută atunci când intru pe teren", a povestit Garcia.