Președintele Iuliu Mureșan a spus că scouterii echipei engleze au fost în tribune la două partide ale CFR-ului jucate în Liga Campionilor. Cotidianul The Sun a scris sâmbătă că Yssouf Kone este pe lista lui Tottenham pentru un transfer în această iarnă, precizând că englezii sunt dispuși să ofere până la 5.000.000 de lire sterline pentru atacantul clujenilor. Oficialii din Gruia spun că nu a sosit încă pe faxul echipei o propunere concretă. „Nu avem în acest moment nicio ofertă scrisă pentru Yssouf Kone, eu am auzit din presă despre interesul lui Tottenham. E posibil să plece dacă va veni o ofertă foarte bună. Ce vă pot spune este că cei de la Tottenham au fost în tribune la două partide pe care le-am jucat noi în Liga Campionilor, una dintre ele disputată în Gruia. Probabil, interesul lor pentru Kone este mai vechi, deoarece el a mai jucat cu echipe din Anglia atunci când era la Rosenborg", a zis președintele Iuliu Mureșan.
„Tottenham l-a urmărit pe Kone în meciurile din Ligă!”