ProSport l-a vizitat pe Cristiano Bergodi acasă la el, la Bracciano, un mic orășel aflat la 60 km nord de Roma.
Zona este paradisiacă, foarte liniștită, iar orășelul, vechi, probabil chiar medieval, stă pe niște coline și coboară spre malul unui lac. Este ora 9 dimineața și noul antrenor al Stelei vine la întâlnire în centru, o piațetă mică, la baza unui castel impunător. Ca și acum doi ani și ceva, când tocmai semnase cu Rapid, Bergodi vine pe un scuter, dar îmbrăcat elegant, cu o cămașă albă împecabilă și sacou Burberry.
„Hai să luăm micul dejun, facem interviul mai încolo", spune, jovial și ne invită la un bar, Gran Caffe Sabazio", despre care aveam să aflăm că este afacerea sa de familie. „Da, am luat barul ăsta acum mulți ani, după perioada când am jucat la Lazio. Acum, este gestionat de frații mei, eu nu prea am timp", explică Cristiano și ne conduce în interiorul localului, unde pe pereți tronează o mulțime de poye cu el.
„Uite, asta este pe Olimpico, după ce-am dat un gol în derby-ul Lazio-Roma. Iar asta este cu Gazza, fostul meu coechipier Paul Gasgoine, când a venit aici, la inaugurarea bărulețului meu", povestește mândru, Bergodi. Comandăm două espresso scurte, cât degetarul, iar fata de la bar ne salută cu un „bună dimineața" cu ușor accent ardelenesc. „E româncă, e foarte muncitoare", spune Bergodi, după care un grup de prieteni îl abordează din stradă. „baftă la Steaua!", îi strigă, semn că noul job nu mai este un secret pentru nimeni aici.