De la venirea lui Marian Iancu, Timișoara a devenit una dintre cele mai active formații de pe piața transferurilor.
Zeci de jucători au venit și au plecat, cele mai răsunătoare transferuri fiind însă în favoarea bănățenilor. Vânzările de jucători titulari instrumentate de Iancu au produs revoltă în rândul suporterilor timișoreni, care și-au văzut de mai multe ori echipa slăbită în puncte- cheie. Ovidiu Petre, Torje, Pleșan sau Emeghara au fost oameni de bază în echipele antrenate de Olăroiu, Hagi sau Uhrin și toți au plecat în momente în care se aflau pe val din punctul de vedere al formei sportive. „Atunci când i-am vândut pe Ovidiu Petre, Emeghara sau Pleșan am fost acuzat, dar timpul a demonstrat că am procedat corect și în interesul clubului", mărturisea Iancu într-un interviu acordat ProSport. Cinic sau nu, petrolistul are dreptate, nu și-a întărit adversarii și a scos bani buni.
Transferurile, „țeapă” pe filiera Timișoara-Steaua