Consorțiul "condus" de ACI Cluj a pus ieri prima cărămidă din noul stadion de cupe europene ce va apărea la Cluj.
15 iulie 2009. Visul noului stadion "Ion Moina" este de ieri realitate, schițele și planurile materializându-se ieri în primul strat de beton din arena pe care "U" visează să joace în Cupele Europene peste patru ani de zile. Consorțiul de firme care a câștigat licitația construcției stadionului, ACI Cluj, împreună cu firmele cu care a intrat în asociere, Transilvania Construcții, CON-A Sibiu, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Dico&Țigănaș, Bog''Art SRL București, DAS Engineering și Grup 4 Instalații Cluj-Napoca, a semnat ieri contractul de execuție cu Consiliul Județean. "E o zi istorică pentru sportul clujean și nu numai.
Firmele s-au angajat ca în data de 15 iulie 2011 să finalizeze construcția noului stadion, o arenă demnă de Cupele Europene și unde, sperăm noi, ca să evolueze la puțin timp după finalizarea lui", a declarat Alin Tișe, președinte CJ, prezent la demararea lucrărilor noului stadion. Costul acestora este estimat la peste 115,5 milioane de lei, CJ alocând pentru activitățile din acest an 35,5 milioane lei.