Pentru al treilea an la rând, Challenge Cup rămâne în România. Steaua (2006) și UCM Reșița (2007 și 2008) au făcut din a patra competiție continentală o afacere românească.
Handbalul a transformat într-un vulcan liniștita localitate de la poalele Semenicului. Întregul oraș a pulsat alături de cei 14 jucători conduși Aihan Omer, conectați la a doua finală consecutivă a Cupei Challenge. Entuziasmul general a molipsit trupa bănățeană, care a lăsat la vestiar grijile provocate de indisponibilități. Fără Vaidasigan și fără „jumătate" din Butulija și Tucanu, Aihan Omer a fost obligat să improvizeze. A făcut-o magistral, punând în evidență o linie de atac formată din Rohozneanu, Kovacevic, Pancu (la 9 metri), Pasici, Ciubotariu (extreme) și Irimescu (pivot), niște pitici pe lângă apărarea adversă.