Antrenorul italian al Stelei a apărut la conferința de presă gata echipat pentru antrenamentul care stătea să înceapă. Ponderat în declarații la adresa ungurilor, Bergodi a dorit să transmită faptul că jucătorii săi trebuie să rămână cu picioarele pe pământ.
Domnule Bergodi, credeți că Steaua e deja calificată după scorul din tur?
Nicidecum. Nu trebuie să ne credem deja în turul următor. Meciul cu Ujpest va fi greu și se poate întâmpla orice.
Vă e teamă de Ujpest?
Nu pot să spun că ne e frică, dar cu siguranță nu subestimăm echipa adversă. O respectăm, dar nu înseamnă că ne temem. Suntem pregătiți și din punct de vedere psihologic să facem față presiunii care va veni din tribune.