Vâlcea joacă finala de Champions League, o premieră după Revoluție, însă oficialii grupării încă nu au fost convinși să-i propună antrenorului Radu Voina prelungirea contractului, scadent în vară. Returul cu Viborg de la Polivalentă ar putea fi ultimul mare meci pentru tehnician pe banca Oltchimului.
Adus în februarie 2009 la Vâlcea, în locul croatului Ivica Rimanic, antrenorul născut la Sighișoara a realizat, cel puțin din punct de vedere statistic, cele mai mari performanțe din istoria grupării. După semifinala de Champions League din 2009, Radu Voina a mers în acest an și mai departe, calificând Oltchimul în finala competiției, prima jucată de o echipă românească de la reformarea Ligii Campionilor. În ciuda palmaresului, antrenorul campioanelor de la Vâlcea nu a primit nicio propunere de a continua și de la vară. Nici măcar nu a fost consultat în privința campaniei de achiziții pentru sezonul următor, toate negocierile desfășurându-se peste capul lui.
Niciun semn de o lună
Înaintea semifinalei cu Györ, conducătorii de la Vâlcea afirmau că Radu Voina va fi păstrat în funcție dacă echipa se va califica în finală, dar de atunci a trecut aproximativ o lună, iar clubul nu a făcut nimic în acest sens. Mai mult, prin culise s-a vehiculat un alt nume pentru banca tehnică, cel al ungurului Peter Kovacs. „Suntem copleșiți de problemele organizatorice ale finalei", a fost unul dintre argumentele oferite ieri de Ioan Gavrilescu, președintele echipei Oltchim, la Digi Sport, atunci câ