Primul meci adevărat al Oltchimului în noul sezon, partida cu Randers din Grupa C a Ligii Campionilor, a adus și prima mare deziluzie. Vâlcea a pierdut sâmbătă, în Danemarca, scor 23-27, la capătul unei prestații inexplicabile, iar atmosfera a devenit încărcată.
Antrenorul maghiar Peter Kovacs și-a făcut deja viața grea în România. Adus pe banca tehnică a Oltchimului pentru a câștiga Liga Campionilor, el a clacat la primul examen. Vâlcea a fost de nerecunoscut în fața unei echipe venite din preliminariile Ligii Campionilor, apărarea fiind depășită cu lejeritate, în timp ce atacul a fost tratat cu superficialitate. Explicațiile eșecului? Greu de găsit chiar și de conducerea clubului. „Nu știm ce s-a întâmplat. Poate că și-au persiflat adversarul. La începutul reprizei secunde am ratat șase acțiuni prin șase fete diferite", a comentat Ioan Gavrilescu, președintele CS Oltchim.
Echipa, băgată aseară în ședință
Înfrângerea a fost greu de digerat de oficialii clubului. Sosită după-amiază în București, întreaga echipă a fost băgată aseară în ședință de directorul general, Constantin Roibu, cu scopul de a primi explicații. Managerul SC Oltchim urma să-i pună în vedere și faptul că pe această linie nu se mai poate continua. Ori vor câștiga următoarele partide din Grupa C, ori se va trece la sancțiuni drastice, cum ar fi tăierea salariilor sau concedierea antrenorului. „Nu facem o tragedie din acest eșec, dar echipei îi revine sarcina de a câștiga acolo unde am considerat noi că va f