În fața stadionului Dinamo e agitație mare. Dacă nu știi ce se întâmplă, poți să crezi că e meci. Din păcate, meciul lui Marian s-a jucat deja, iar acum e doar tristul ritual funerar. Lumea plânge și în jur vezi doar expresii triste. Un singur zâmbet veghează de undeva de sus. E Marian Cozma pe un afiș imens arborat de oficialii clubului din „Ștefan cel Mare", iar expresia lui parcă spune: „Stați liniștiți, sunt aici cu voi!". Cortegiul sosește într-un ropot de aplauze și, rând pe rând, lumea intră în sala de trofee a clubului pentru a-l vedea pe fostul jucător al lui Veszprem. Familia, rudele, prietenii apropiați, sportivi de la Dinamo, Slobozia, Rulmentul, Oltchim, oficiali înalți ai României și ai Ungariei, dar și oameni simpli sensibilizați de tragicul incident sunt sfâșiați și parcurg drumul cu capul în pământ. „Scoală-te, mamă, și du-te la meci!" Apar colegii lui Marian. Se prăbușesc unii pe umerii celorlalți, iar Maria, biata mamă, refuză să accepte ce s-a-ntâmplat. „Hai, Mariane, scoală-te, ridică-te! Au venit băieții să te ia la meci!", îngână femeia. Tatăl, Petre, e un monument de durere. Fața îi e brăzdată de lacrimi, însă are puterea să le mulțumească celor care au venit. Drumul spre biserică e lung, însă pentru părinții îndurerați trece într-o clipă. Ar vrea să-l mai aibă aproape pe fiul lor cât mai mult. Oamenii așteaptă afară și o iau la pas spre cimitir. În mulțime nu se vorbește, se murmură. Povestirile în care Marian era personajul principal însoțesc marea