Cu toate că oficialii Stelei nu le-au pus la dispoziție bilete pentru a intra pe stadion la meciul de la Brașov, galeria roș-albaștrilor va face deplasarea duminică, dar nu în cadru organizat.
În cursul zilei de ieri, președintele „stegarilor", Di-nu Gheorghe, a explicat că biletele destinate în mod normal fanilor steliști au fost puse la vânzare, la liber, la îndemnul conducerii steliste. „Am primit un fax oficial de la clubul Steaua, prin care ne anunță că nu vor avea galerie organizată la Brașov. Drept urmare, vom vinde bilete și în acel sector de stadion, iar dacă vor fi steliști pe stadion, o vor face pe răspunderea lor. Lăsăm organele de Jandarmerie să aplice măsurile specifice unor astfel de evenimente, deoarece la Urziceni suporterilor brașoveni le-au fost luate până și eșarfele de la gât", a spus conducătorul lui FC Brașov.