În timp ce galeria rapidistă și-a construit coregrafia și mesajele în jurul "cazului bricheta", taxând astfel lipsa de sportivitate a steliștilor din primăvară, ultrașii din Ghencea au ales să apeleze la ironie fină: le-au "recunoscut" meritele omologilor din Giulești, decernându-le "Zmeura de Aur".
Fanii vicecampioanei au folosit o coregrafie "în doi pași". Inițial, din mesajele afișate nu se putea citi exact mesajul transmis. Coordonatele pe care le-au utilizat puteau fi ușor interpretate ca parte a mentalității ultras. Totuși, pânza afișată ulterior a avut darul să dezlege misterul - o "Zmeură de Aur" uriașă pe care steliștii le-au oferit-o omologilor din Giulești pentru întraga activitate ("Zmeura de Aur" reprezintă opusul Premiului Oscar și se acordă pentru cel mai prost rol/film).
Ultrașii din Ghencea au stabilit: ‘Zmeura de Aur’ pentru rapidiști