Ilie Năstase juca în 1976 a doua (și ultima) sa finală de simplu pe iarba londoneză. La 34 de ani distanță, un alt român va evolua la Wimbledon cu trofeul pe masă, de această dată în proba de dublu. Cuplul Horia Tecău / Robert Lindstedt (SUE), cap de serie numărul 16, s-a calificat aseară în ultimul act, după victoria în trei seturi, scor 6-4, 7-5, 6-2, în fața perechii argentiniene Juan Ignacio Chela/Eduardo Schwank.
După un an încununat cu trei titluri la dublu, la Auckland, Casablanca și s'' Hertogenbosch, Horia Tecău este aproape de a-și trece în palmares un titlu de Mare Șlem. Aseară, constănțeanul a făcut alături de colegul său Lindstedt o partidă aproape perfectă în semifinalele de la Wimbledon, acolo unde nu a lăsat nicio șansă argentinienilor Chela/Schwank, pe care i-au învins în mai puțin de două ore de jo