La finalul partidei Dinamo - Rapid, încheiată cu victoria dinamoviștilor cu 3-0, a izbucnit un scandal, singurul de altfel, între Maftei și Vasile Turcu.
Fundașul a arătat semne obscene în direcția tribunei oficiale, iar Vasile Turcu l-a atacat dur pe căpitanul giuleștenilor. „Păi cu cine să ne bată Rapidul, cu Vasile Maftei? La 3-0, ce apărare au avut giuleștenii? Cine să îi stea în față lui Gabi Torje, bulevardul Vasile Maftei? Acum nu mai e Rapid echipa momentului?", s-a întrebat, revoltat, acționarul dinamovist. Răspunsul căpitanului rapidist a venit prompt. „Dacă era cineva care se pricepea la fotbal, un fost fotbalist sau antrenor, era altceva, dar când vorbește un fost tarabagiu, unul care a vândut legume pe tarabă și a pus cărămizi pe șantiere, mă deranjează foarte mult", a spus fundașul „feroviar".