'Mititelu acuză doi oameni de afaceri din Craiova, DorelPetrescu, zis „Măgaru", și fostul fotbalist Rodion Cămătaru, că îi blochează un teren de 40 de milioane de euro, bani cu care ar fi salvat echipa din Bănie.
În urmă cu mai mult de patru ani, Gigel Preoteasa, apropiat al lui Adrian Mititelu, cumpăra drepturile succesorale asupra a peste 100 de hectare de teren intravilan, deținute la Craiova, înainte de regimul comunist, de familia Negoescu și intrate abuziv în proprietatea statului.
Afacerea era făcută cu surorile Negoescu, nepoatele proprietarilor inițiali, Constantin și Janeta Negoescu. Terenurile erau apoi preluate de către familia Mititelu și trecute în final în proprietatea Societății pentru Renașterea Fotbalului Craiovean SRL (practic în posesia clubului Universitatea), controlată de Mititelu. 43 de hectare din suprafața intrată în proprietatea patronului oltean sunt imposibil de restituit în natură, Mititelu demarând în 2008, prin avocații săi, procedura de acordare a măsurilor reparatorii. Prin această procedură, statul despăgubește prin acțiuni la Fondul Proprietatea, dacă este în imposibilitatea de a acorda efectiv terenurile.
Cămătaru și "Măgaru" sunt în spate?
În momentul descinderii lui Victor Pițurcă la Craiova, Adrian Mititelu i-a garantat acestuia tocmai cu acțiunile pe care urma să le obțină la Fondul Proprietatea un buget de lux pentru echipă în 2011. Și chiar ar fi obținut acei bani dacă nu apărea acest Negoescu care își revendică acum dreptul succ
Unde sunt banii lui Mititelu!** Cum a fost sabotat patronul Științei și cum a fost băgată Craiova în criză!