În timp ce România ratează pe bandă rulantă calificările la turneele finale, la aproape toate categoriile de vârstă, alții, cu resurse mai limitate, reușesc mult mai mult. E nevoie însă de o strategie comună și de un strateg. Uruguay-ul le-a găsit pe ambele cu ajutorul „profesorului" Oscar Tabarez.
Uruguay-ul e o țară în care religia principală e fotbalul. Cea mai mică națiune care a câștigat un CM are 20 de titluri internaționale în palmares, mai multe decât oricare altă țară, însă multe cucerite în alte perioade și nu în fotbalul pe care-l numim acum modern. Înainte de 2010, Uruguay nu se calificase decât la un CM din ultimele patru (2002). La cel din Africa de Sud a ieșit pe trei, iar în acest an a câștigat și Copa America. Ce s-a schimbat? Răspunsul e simplu. Viziunea unui om, Oscar Washington Tabarez.
Uruguay de Oscar!** Cum a redevenit o mică țară din America de Sud mare în fotbal