La fel ca toate reprezentantele românești în cupele europene, și Unirea Urziceni a avut probleme la revenirea în campionat.
Urziceniul a pornit greu în fața Iașiului, având mari greutăți în a se apropia de poarta lui Pleșca. Astfel, prima ocazie a venit de abia după 20 de minute, Bălan reluând pe lângă din interioriul careului. Un minut mai târziu, nici Galamaz, găsit nemarcat în careu, n-a nimerit cadrul portii.
Pe finalul reprizei, ialomițenii au trecut la conducerea jocului. Însă cei care au dat lovitura au fost jucătorii Politehnicii. Cu un șut superb de la aproximativ 20 de metri, Bratu a deschis scorul.