În condițiile în care până la ora actuală nu s-a concretizat nici un transfer, italianul este nevoit să îi forțeze pe puștii din Ghencea
Diferențele dintre Bergodi și Lăcătuș încep să se vadă din ce în ce mai tare. După ce vineri dovedise că a imprimat o nouă atitudine în timpul antrenamentelor, una serioasă, sâmbătă italianul s-a remarcat prin atenția sporită acordată tinerilor din lotul roș-albastru.
Bergodi a respectat și programul din prima zi a cantonamentului: trezirea la 9:00, masa de dimineață, iar apoi, antrenament. De data aceasta, noul antrenor al Stelei a schimbat exercițiile, lucru apreciat de fotbaliști. Concret, el a împărțit lotul în două grupe de câte 12 jucători, din care făceau parte și portarii. Ca un fel de "măgăruș" autohton, exercițiul necesita viteză de reacție și de execuție, dar și o tehnică de control foarte bună, semn că renumele de "viteziști" începe să se recontureze în ceea ce privește jucătorii Stelei.
Va miza Bergodi pe tineri?** Puștii Stelei, în centrul atenției!