Partida dintre FC Vaslui și FC Argeș pune față în față ocupantele locurilor 9 și 10, două echipe cu obiective diametral opuse.
Pentru trupa lui Hizo, victoria este absolut obligatorie, un eventual eșec putând alimenta și mai mult nemulțumirea fanilor și a finanțatorului Adrian Porumboiu.
De partea cealaltă, piteștenii vin în Moldova cu gândul de a pleca neînvinși și de a confirma forma bună pe care au arătat-o în ultimele două partide, izbânda cu Rapidul, în Giulești, și remiza cu Universitatea Craiova.
La finele întâlnirii de la Vaslui putem afla dacă moldovenii pot fi o amenințare pentru pozițiile fruntașe ale clasamentului, sau dacă argeșenii pot ținti mai mult decât evitarea retrogradării.
Vaslui – Argeș 0-1, „vulturii” fac o nouă victimă de soi!