Ideea era simplă: Uruguay și Mexic aveau nevoie doar de un egal care să trimită Franța acasă. Numai că, mult anunțatul blat a fost până la urmă un meci care pe care, unde s-a alergat cât pentru șapte partide și care s-a lăsat și cu capete sparte. Iar golul lui Luis Suarez a adus victoria Uruguayului, care a aruncat Mexicul într-un duel formidabil în optimi cu Argentina.
Tocmai asta era marea problemă: egalul ca egal, dar cine se încumetă să joace cu Argentina în optimi? Iar sperietoarea Messi a dat roade: trei atacanți de fiecare parte și ofensivă nebună din primele minute. Un pic de scandal chiar când Mexicul a reclamat un penalty la un henț al sud-americanilor. Pe celălalt stadion, Africa de Sud conducea deja Franța, dar asta n-a contat nici măcar o secundă. Guardado a avut o bară de la 30 de metri, Dos Santos a fost blocat în ultima secundă, iar apoi a venit și golul.
Suarez. Cine altul?
Dar pentru uruguayeni, când un contraatac a adus o centrare perfectă a lui Forlan, iar Luis Suarez, omul care a marcat pentru Ajax mai multe goluri decât numărul de biciclete din Amsterdam, și-a folosit capul simplu, pentru 1-0. Și dacă tot mai era vreun dubiu, trebuia să vedeți frustra