Echipa lui Otto Rehhagel își trece în cont prima victorie din istoria participărilor la Cupa Mondială după 2-1 cu Nigeria.
Meciul a început prost pentru eleni care au primit rapid gol, în minutul 16, când execuția lui Uche din lovitură liberă a păcălit pe toată lumea și a poposit în colțul lung al porții lui Tzorvas. Se părea că elenii vor bifa o nouă înfrângere la World Cup, însă partida a luat o altă turnură după eliminarea lui Kaita din minutul 33.
Omul în minus în distribuția nigerienilor a contat foarte mult în economia partidei și Salpingidis a marcat golul egalizator în minutul 44, intrând astfel în istoria fotbalului elen drept primul marcator al Greciei la un Campionat Mondial.
În partea a doua ambele echipe putea tranșa meciul într-un interval de 30 secunde: mai întâi grecii ratează incredibil prin Gekas, din postură de unu la unu cu Enyeama, pentru ca pe contraatac, Yakubu să-l "imite", iar faza se încheie cu ratarea incredibilă a lui Obasi care nu a reușit să prindă cadrul porții părăsite de Tzorvas.
Grecii au profitat în cele din urmă de avantajul numeric și în minutul 71 Torosidis înscrie golul izbăvitor, e drept, după o gafă a portarului nigerian care nu a reușit să intervină precis la un vole din afara careului al lui Tziolis.
Astfel, după partida cu Nigeria, grecii pot spera la o calificare în faza următoare a turneului.