Milioanele de euro cheltuite de Real Madrid în vară s-au năruit în fața spiritului de echipă al Barcelonei, care a tranșat clar "finala" de pe "Santiago Bernabeu". Messi și Pedro au adus victoria catalanilor, după două pase de geniu marca "Xavi".
Guardiola a tranșat clar disputa cu Pellegrini, partitura utilizată de "Pep" dovedindu-se imposibil de descifrat de către uruguayanul de pe banca "galacticilor". Barcelona e noul lider din Primera, cu trei puncte avans, iar titlul pare jucat.
Așteptat cu sufletul la gură de milioane de fani, "El Clasico" a oferit un start de partidă sub așteptări, în care ambele formații au părut mai interesate de anihilarea punctelor forte ale rivalelor. Guardiola a trimis în teren o echipă aparent defensivă, cu Daniel Alves "aripă" dreaptă, trio-ul Xavi-Busquets-Keita în centrul terenului și un Messi "împins" între Garay și Albiol.
VIDEO Barça, „Sagrada Familia”!** Real – Barcelona 0-2!